Pages

miercuri, 12 august 2020

V

Am învățat să pot s-arunc în mine
Cu săgeți de lacrimi sau rușine.
Arunc în mine și le las să treacă
Sunt săgeți, nu bumerang
Și pleacă ...
Am învățat poate să iert, 
Sau poate să fiu prost, imun, inert,
Am învațat să pierd din voi, 
Din oamenii ce-au doar nevoi. 
Oare sunt bun ?
Sau cel mai rău ?
Sunt ca un pisc înzăpezit
Strălucind frumos la asfințit ?
Sau un vulcan întunecat 
Prins în umbre de păcat ?
Aș vrea să cresc înalt, frumos
Din pruncul mic, gălagios, 
Aș vrea să mai cresc iar și iar
Să se repete... da-n zadar,
Copilaria a trecut, 
Am luat de fildeși un mamut,
Un colos de griji, nevoi,
Destin, viață ... cum vreți voi.
6.2.2015

marți, 4 august 2020

De vină.

Când dai de greu 
Și nu știi ce te-așteaptă,
Spui mereu :
Viața e nedreaptă !

Când plânsul nu-i destul 
Și nimeni nu te-alină,
E usor de spus:
Viața e de vină !

Când te trezești 
Și nimeni nu e-n casă,
Simplu-i sa vorbesti 
Ca viata nu-i frumoasă.

Dar când bucuria
Și râsul au venit 
Am o întrebare:
Cui ai mulțumit ? 

marți, 4 noiembrie 2014

Pierduţi

...oameni făcuţi să iubească, suntem oamenii care sunt făcuţi pentru a iubi, dar ne pierdem printre  ecrane mici şi mari plate sau concave, maşini, semafoare, ziduri, gânduri vesele şi triste, ne peirdem urmărind privirile dar uităm să ne bucurăm de sclipirea lor, ne pierdem ... ne pierdem vederea printre programele TV în loc să ne-o regăsim printre paginile cărţilor; suntem  oamenii căzuţi în genunhi sub povara rutinei şi a monotoniei, oamenii cărora dacă le dai o lună de concediu nu stiu ce sa facă, nu stiu să ocolească măcar o zi “tehnologia” şi să se plimbe pe o potecă plină de frunze uscate. Nu ştim să preţuim familia, minţim, ne hrănim cu haine scumpe pe care le purtăm de două ori şi se rup, suntem mândrii, haini şi fără milă când vine vorba de semenii noştrii, bârfa e stindardul pe care îl ridicăm zi de zi, purtăm pe piept tot mai des un logo al nechibzuinţei şi al mândriei, impresiei că suntem cei mai buni.
           Dacă spun “mulţumesc” după ce cumpăr ceva, vânzătoarea se uită urât, oare de ce marginalizăm bunele maniere, haideţi să le dăm şi lor o şansă. De ce oare lipim gumă de mestecat oriunde, în trenuri, tramvaie, şcoli, săli de aşteptare, biserici ? De ce suntem nemulţumiţi oricât ne-ar fi de bine?  De ce vrem tot mai mult ? Suntem oameni avari, dar care murim săraci din cauza prostiei, iar cei deştepţi mor prea repede din cauza nervilor şi stresului create tot de prostie. De ce nu încercam să fim înţelepţi şi măcar o zi pe săptămână să avem un plan pe care să-l urmăm, să nu mai fie un haos când ne uităm copii prin grădiniţie (măcar când sunt mici să aibă încredere în noi ) şi  maşinile la locul de muncă .
Ne credem fiinţele cele mai superioare, dar pupăm în fund toată ziua câinii şi pisicile şi te miri de unde atâtea boli, dăm vina pe negrii.

Devenim o generaţie incultă, pentru că “la ce ne foloşeste?” este expresia favorită, nu mai ştim să scriem corect, un sfert din cuvitele din cărţi nu ştim ce înseamnă, bine că exista DEX online şi google translate, să ştim limbi străine măcar online, prin şcoli oricum “la ce ne foloseste?”...

duminică, 6 aprilie 2014

Dimineţi de duminică

     Nu de puţine ori, când sunt acasa şi mă trezesc duminica dimineaţa, uitându-mă pe fereastră privind pădurea înverzită, privind pomii din grădină înfloriţi stiind că e primăvară, un nou început, iar cu paşi repezi mă grăbesc spre mirosul de mâncare proaspată, miros de cozonac, care altundeva nu îl mai găsesc, doar acasă. Apoi, trăgând aer în piept, fără să îmi dau seama că am aproape 23 de ani, mă simţeam fără bărbă, fără oase mari şi lungi, parcă îmi intră părul în ochi, deşi bretonul meu se duce de la an la an spre creştetul capului, simţeam că atunci când o să zic ceva o să am vocea piţigăiată (ca pe vremea când răspundeam la telefon şi era vreun coleg de al tatălui meu, îmi spunea “săru’ mâna, pe Simion îl caut” sau “soţul e acasă ?” ), simţeam că tocurile uşilor nu sunt o problemă pentru înălţimea mea… copil tăcut, timid şi firav, copilul care privea fiecare mişare al fiecărui om, analiza şi punea întrebări până la epuizarea celui care răspundea, iar ultimul răspuns era “pentru că aşa a făcut Dumnezeu !” . 
      … nu ştiu, dar în fiecare primăvară, de fiecare dată simt la fel, celelalte anotimpuri sunt diferite, au fost diferite în fiecare perioadă a vieţii mele, aşteptam de fiecare dată altceva, dar primăvara a fost de fiecare dată la fel, de fiecare dată acelaşi sentiment, sentimentul înnoirii, văznâd că tot este nou, totul este verde şi curat, iar în tot verdele ăsta câte o pată de culoare dată de petalele florilor. Acelaşi sentiement de fiecare dată: trebuie să fiu curat. 
     Sentimentul ăsta al copilăriei, îl am de fiecare dată când trec prin locurile unde doar când eram copil le frecventam, rămase intacte, doar poate arbori rupţi de vânt, dându-mi seama că şi atunci, dar şi acum, doar eu treceam pe acolo. Nu ştiu cum a fost copilăria altora, dar a noastră, a mea şi a prietenilor mei, a fost perfectă, sunt mulţumit că nu am avut la ce să îmi pierd timpul în casă ( aveam un joc pe televizor”terminator” pe care mă jucam prin clasele 1-4, dacă ploua sau eram răcit), mă bucur că aveam o minge portocalie, că aveam o bicicletă verde “pegas”. Sunt cel mai mulţumit că am avut şi am o familie care mi-a oferit şi îmi oferă tot ce aveam şi am nevoie.
      Lăsând aerul să iasă din piept păşesc în bucătărie, cu ochii roşii aproape lăcrimând, dar voios că am mai trăit o clipă inocenţa copilăriei.

miercuri, 12 martie 2014

O zi din viaţa noastră



… agitaţie, nervi, vene umflate, transpiraţie, paşi repezi, răsuflări adânci, prejudecăţi, toate acestea într-o singură zi, uneori într-un singur minut, de ce ? De cele mai multe ori suntem atăt de slabi şi aşa de puţin înţelepţi, încât ne canalizăm toate sentimentele, trăirile, energia, toate gândurile spre un un singur lucru la şcoala, la locul de muncă, la facultate, în familie, care nu ne iase bine, nu este pe placul nostru, nereuşind pur şi simplu şi uităm de celelalte nenumărtate lucruri minunate care ni se întâmplă zi de zi, trecându-le cu vederea, părându-ne ceva normal şi rămânem indiferenţi sau puţin mulţumitori faţă de acestea.
     De ce tot timpul rămânem cu gândul la lucrul alcela care nu a fost în regulă, ne legăm toata inima de el şi uităm de restul, care, de cele mai multe ori, sunt mai importante? De ce ar trebui să ni se pară normal ca noi fiind nervoşi, ignoranţi şi irascibili, să avem în fiecare zi în farfurie mâncare, să avem haine curate tot timpul, să primim un pupic, o îmbrăţişare, un “drum bun”, un “ai grijă de tine”, un “te iubesc”? De ce să nu fim mulţumitori pentru acestea şi să nu fim bucuroşi că ni se întamplă ? Dar să stam cu gândul la un lucrul minuscul care ne-a scăpat, care nu l-am putut face, sau l-am gresit ?? Treburile ar trebui să stea taman invers.
     Odată ce învăţăm să fim bucuroşi pentru orice lucru primit în fiecare zi, pentru fiecare grijă pe care ne-o poartă cei apopiaţi, începem să fim mulţumitori, să procedăm şi noi la fel, iar lucrurile de care ne legăm trăirile, zi de zi, să ni se pară normale, să vedem că nu suntem maşini, greşim, dar cu toate aceste greseli, iubim.

joi, 2 ianuarie 2014

Ce contează cu adevărat ?




Ce contează cu adevărat ?
m-a întrebat ...
Ai observat, zic,
un copac, un arbore pe-un deal
un mac în lan,
vreo pasăre bătând în geam,
ai observat,zic ?
N-ai văzut un rid făcut în colţ de gură
de-un zâmbet trist, de-o strigătură,
Vreun baston purtat la braţ de-o tanti
...cumpara cârnaţi, era anti portmoneu,
c-avea în buzunar într-o batistă bani de pleu;
Iar în spate-avea mustaţa c-ochelari şi cu chelia,
ascunsa de pălăria,
bleu, era ca butelia.
N-ai vazut, zic ?
Era acolo-n parcare ,
una lungă în picioare,
Moaca, nu de gospodină
Da cică avea maşină, roşie,
la fel era şi jacheta
celui ce-i aprinse cu bricheta, ţigareta.
Mai era o batrânică,
Lângă ea c-o javră mică
şi păroasă,
Nu părea a fi de rasă.
Nu vezi şi tu stânga dreapta ?
Era unu cu găleata
şi cu mopu’,
Se ducea să spele blocu’,
Unde la parter, era
fix la colţ, alimentara.
În fine-i spun, vezi toate-acestea ?
Prea mult nu contează, vestea
C-au ieşit de dimineaţă,
Unii poate chiar la piaţă.
Cu adevărat contează sa vezi tu că pretutindeni e suflare,
Unde-i soare,
Unde-i viaţă şi răbdare.
Să observi că fiecare
are-un strop de bunătate, de iubire şi iertare.

luni, 30 decembrie 2013

Frica ?



    De fiecare dată când  vreau să scriu, parcă mi se blochează gândurile, habar nu mai am de ceea ce îmi propusesem înainte să fiu doar eu, new document microsoft word şi tastatura.
    E greu să mă impresionez pe mine, e greu uneori să transmit paginii ce îmi place , dar aş vrea să pot să transmit măcar unui cititor ceea ce vreau să exprim. Dacă aş scrie o carte, măcar unul să o cumpere şi să ştie sigur că şi-o doreşte şi pe urmatoarea… celorlalţi o să le-o dăruiesc , poate o vor cumpăra pe următoarea.
    Ar fi impresionant dacă aş putea crea un univers al meu , doar prin scris, doar prin gândurile care le înşiruiesc cu sau fără semnele de punctuaţie riguroase. Gândurile mele din care să fac o lume în care intri de la primul rând şi ieşi o data cu ultimul punct, o lume în care frica de oamenii care zâmbesc cu dinţii albi şi cu buzele cărnoase de foc, oamenii care îţi strâng mâna cu voie bună şi te întreabă “ce faci?” fără să aştepte vreun răspuns, frică de nepăsare , să nu existe. O lume în care să nu exista frica ! Poate aşa ar dispărea întunericul ( ce provoacă cea mai multă frică). Dacă ar disparea…
    Hai, închide ochii ! Ce vezi ? Întuneric ? Odată cu el apar gândurile. Gândurile întunecate,  care o povoacă… provoacă frică. Frica de ce ? Nu ştiu ! Fiecare dintre noi are cusurul lui, fiecare are o conştiinţă care ne roade undeva înăuntru, pe unii începe să îi mănânce, să se transforme, să le transforme virtuţile în vicii, în temeri, uneori în tragedii...De ce ? De frică ! Cu sigurantă de frică!
    Hai, deschide-i ! Eşti fericit că e lumină ? Vezi lumina din ochii celor de lângă tine, celor care ţin să îţi spună că eşti important ? Îţi dispare puţin câte puţin din frică.
Încearcă să îţi laşi ochii să se închidă singuri în fiecare seară, iar uneori încearcă să îi închizi când se întâmplă să îţi greşească ...
    Universul fără frică şi fără întuneric ar fi divin, dar dacă dispare frica, iar întunericul rămâne, ar fi un dezastru al conştiinţei ,provocat de ispite şi de un nonconformism mârşav.