Pages

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Strada

Deja simţeam în suflet simptomele de toamnă târzie, de frunze mucegăite aflate pe trotuarul neîngrijit din faţa acelei case părăsite undeva pe o străduţă, acea străduţă care mai dăinuieşte, care mai aminteşte de trecutul tumultos, cu urmele de noroi lăsate pe bordurile învechite si fărâmiţate de atâţia ani, cu acele porţi şi garduri lăsate în paragină şi cu acele acoperişuri ale caselor stând să se dărâme în curţile date uitării. Străduţa aia care tinde să dispară în adâncul inimi, fiind acoperită de noile gânduri şi sentimente înăbuşitoare de fericire şi veselie. Străduţa care ne aminteşte uneori că undeva în adâncuri avem sau am avut fiecare câte o ispită, nişte frunze mucegăite, necurăţate, uitate, din anii de mult trecuţi, câteva mârşăvii făcute cu gândul îceţoşat şi privirea în întuneric şi care ne face să ne dăm seama că fiecare am avut o parte întunecată cândva, fiecare am fost măcar o data plini de noroi pe pantofi, ca mai apoi să ne ştergem de bordurile acestei străduţe şi încercând să nu mai călcăm pe acolo, fiind înconjuraţi de conştiinţă, maturitate şi  de raţiunea mai multă sau mai puţină a unora dintre noi.
După atâta timp străduţa pare a fi mai luminată de către cei noi veniţi, de cei care încearcă să dea o culoare prin noile construcţii şi prin entuziasmul  unei noi locaţii, unui nou cămin. Străduţa începe să dispară în negura în care o să dsipărem cu toţii cândva, în negura timpului, va rămâne doar o amintire care va bântui prin suflet până atunci când, poate, va fi înlocuită cu altă străduţă, altă poveste, a altei inimi revenite la viaţă simţind mirosul primăverii în septembrie.


miercuri, 18 septembrie 2013

Iar în ultimul rând...



… iar în ultimul rând, dacă o s-o întâlneşti şi ai să iţi dai seama că e aceea care te face să uiţi de neajunsurile astea mărunte la care ne tot gândim, care te poate convinge că un lucru e atât de drăguţ cum spunea ea; aceea care te face să râzi ca un bezmetic singur prin casă; dacă îţi dai seama că e acea fată care odată ce te-a cunoscut a început să semene cu tine şi tu cu ea; aceea care aleargă spre tine şi te strânge în braţe cât poate ea şi parcă tot ai mai vrea să te strângă; acea fată care te trage sub un pom să te ferească de ploaie; acea fată care râde cât o ţin plămânii chiar dacă sunteţi într-un supermarket; aceea care te face să crezi ca arăţi aşa cum spune ea, adică exact cum eşti, dar nu ştiai tu; acea fată timidă care nu îţi spune ca nu te-ai mai bărbierit de mult, pentru ca ea ştie ca tu ştii asta deja; aceea care nu iţi cere sa faci nimic, doar să o scuzi că nu poate ieşi afară pentru că plouă; acea fată care te-ar privi ore în şir, dar nu o face pentu că deja o priveşti tu; acea fată care te face să visezi cu ochii deschişi şi care te face să crezi că acele lucruri pe care le considerai uneori defecte, acum le consideri atuuri; acea fată care te plesneşte dacă spui o glumă cam fără perdea, dar în acelaşi timp râde în hohote; acea fată care se strâmba la tine în loc să te sărute şi te sărută în loc să se strâmbe; acea fată căreia îi duci doru’ după 5 minute de când v-aţi văzut ultima oară; acea fată din cauza căreia te ustură ochii la 2 noaptea şi ameţeşti de foame, dar tot nu închizi telefonu’ … dacă e acea fată e posibil să te îndrăgosteşti de ea.